Suma de 8,6 milioane de dolari, care a fost recunoscută de autoritățile de la Chișinău este una mizeră și nu satisface așteptările părții ruse. În plus, această situație ar putea să genereze o altă problemă în sectorul energetic, care nu este oportună în pragul perioade rece a anului, susține fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Octavian Calmâc, la emisiunea „Post Factum”, de la ITV.

„Soarta rezultatelor auditului alternativ care și l-a propus Guvernul RM în 2021, era previzibilă. Pe de o parte nu a trecut procedura internă de aprobare și de stabilire a caietului de sarcini, care trebuie să fie obiectul de cercetare, respectiv, acționarii Moldovagaz nu au mandatat aceste companii internaționale să aibă acces deplin la toate informații interne vis-a-vis de această datorie”.

Fostul ministru al economiei a mai declarat că autoritățile competente din țara noastră ar trebui să clarifice problema legată de datoria față de Gazprom, care este una justificată.

„Sunt convins că există toate documentele necesare, care să justifice existența acestei datorii. După mine, față de aceste companii internaționale nu pot fi pretenții, fiindcă, ei și-au realizat munca în funcție de accesul la documente care l-au avut, și-au luat onorariul care a fost unul generos și atât. Sigur că Moldova a rămas cu această datorie, care trebuie să fie clarificată în continuare”.

Amintim că, Gazprom susține că țara noastră ar avea datorii de 800 milioane de dolari, iar Chișinăul propune concernului rus 8,6 milioane de dolari.

Până în momentul publicării știrii, serviciile de presă ale Ministerului Energiei sau Guvernului, nu au venit cu o reacție publică la aceste declarații.

facebook

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.