Un proiect de modificare a legislației execuțional-penale vine cu noi prevederi, ce țin de modul de ispășire a pedepsei de către deținuți.
Potrivit proiectului, prin lege vor fi stabilite trei tipuri de regim (închis, semideschis, deschis), iar deținuții vor avea posibilitatea, pe durata termenului de ispășire a pedepsei, să fie reevaluați și, în funcție de rezultat, să le fie schimbat tipul de regim. Proiectul privind instituirea unui sistem progresiv de executare a pedepselor privative de libertate vine cu un șir de modificări la Codul de executare, penal și de procedură penală.
La fel, deținuții vor trebui să se implice în programe de reintegrare socială, activități educative și de muncă.
Un alt proiect prezentat se referă la dezvoltarea pedepselor și măsurilor neprivative de libertate. Propunerile de modificare vizează: extinderea situațiilor de întocmire a referatului presentențial; îmbunătățirea mecanismului de monitorizare electronică; transmiterea competenței de asigurare a executării pedepsei privative de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept către organele de poliție și alte propuneri de procedură ce vor contribui la eficientizarea activității organelor probațiunii și executarea pedepselor neprivative de libertate.
Proiectul în cauză a fost discutat ieri, la ședința grupului de lucru, prezidată de către secretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu. Proiectele urmează a fi definitivate, iar ulterior – supuse consultărilor publice.

