Patru persoane au murit în urma furtunii din 26 noiembrie, când zeci de ambulanțe, autobuze și vehicule civile au rămas blocate pe drumurile acoperite de zăpadă. Într-unul dintre automobilele blocate în nămeți se afla un cuplu, care a pornit la drum pentru a duce un telefon mobil unei rude cu handicap, ca aceasta să poată suna în caz de urgență. Ruda respectivă a sunat toată noaptea la serviciul de urgență, iar dispecerul i-au spus de fiecare dată că ajutoarele vor sosi. Dimineața, corpurile neînsuflețite ale celor doi soți au fost găsite de civili, iar conform versiunii oficiale – aceștia s-au otrăvit cu gaze de eșapament. Alte două victime ale ninsorii – doi bărbați – au fost găsiți, în zăpadă. Unul – pe drumul de ocolire spre satul Cruglic, din raionul Criuleni, iar altul – în câmp, nu departe de Grigoriopol. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență raportează că, în ultimele 24 de ore a fost solicitat ajutorul salvatorilor și pompierilor în 182 de cazuri.

