Sistemul de sănătate din R. Moldova devine tot mai ”bolnav” sub guvernarea PAS, acuză Partidul Social Democrat European într-o postare pe pagina sa de Facebook. Potrivit PSDE, Ministerul Sănătății a devenit o structură anemică, închisă, netransparentă, care imită implementarea reformelor în domeniu.
”Una dintre prioritățile asumate de către PAS în campania electorală a fost reformarea sistemului public de sănătate. Însă ceea ce trebuia să se numească reformă s-a transformat într-o imitație palidă și în niște încercări stângace de a schimba lucrurile în acest domeniu. De doi ani, Ministerul Sănătății imită implementarea reformelor și nu a venit nici până acum cu o agendă clară și viabilă de schimbare, în condițiile în care PAS are toată puterea în stat. Lipsa unei reforme structurale majore sporește neîncrederea în capacitatea Ministerului Sănătății de a face față situației, în timp ce problemele devin tot mai multe. Totul pare de parcă cei care conduc acest domeniu fac tot posibilul pentru a băga în comă întreg sistemul public de sănătate” se notează în postarea publicată de PSDE.
”Resubordonarea administrativă a spitalelor raionale către Ministerul Sănătății, care a avut loc la începutul anului trecut, fără o strategie clară pentru viitor, periclitează încrederea managerilor instituțiilor medicale în bunele intenții ale Ministerului și dorința lor de a susține reformele necesare pentru o calitate mai bună a actului medical. În același timp, comasarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ”Toma Ciorbă” cu Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile fără o analiză profundă, fără un plan de restructurare graduală, dar cel mai important fără o comunicare eficientă, se transformă din nou într-o profanare a reformelor, într-o insultă la adresa sistemul de sănătate în întregime” se mai notează în postare.
”Planul de acțiuni al Guvernului la compartimentul sănătate nu este îndeplinit nici pe departe conform termenelor și sarcinilor stabilite, iar întârzierile pun la mare îndoială capacitatea Ministerului Sănătății de a implementa în timp utile agenda de integrare europeană. Modernizarea instituțiilor medicale necesită o strategie clară, o abordare matură și investiții pe măsură. Consecințele atitudinii iresponsabile față de sistemul public de sănătate pot fi extrem de grave, atunci când oameni total nepotriviți ocupă funcții de care depinde soarta cetățenilor. Lucrurile trebuie schimbate înainte să devină prea târziu” conchide PSDE.

