Transportatorii susțin că au fost amenințați cu dosare penale, dar și că pot pierde afacerile, dacă vor protesta. Conforma Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, există „liste negre”, transmise primarilor care reprezintă un partid politic, ministrului Andrei Spînu, dar și responsabililor de la Agenția Națională Transport Auto (ANTA).
„„Listele negre”, întocmite cu grijă de gările grupării Vîlcu-Andronachi, în care se conțin denumirile întreprinderilor care vor participa la protest și transmise ministrului Spînu și ANTA, sunt distribuite reprezentanților Cancelariei de stat în teritorii, comisariatelor raionale de Poliție, primarilor afiliați unui partid politic.
Conducătorii întreprinderilor de transport au fost amenințați inclusiv cu probleme personale de ordin penal, cu pierderea businessului ș.a.m.d doar în scopul de ai convinge să renunțe la protest. S-a ajuns chiar și la amenințarea șoferilor care sunt îndemnați de către angajații Poliției să iasă la rute chiar și fără actele eliberate de companii de transport, fiind date promisiuni că în aceste zile nu vor fi verificați. Însă dacă nu „vor asculta sfatul„, vor fi persecutați pe viitor. Gările auto contactează transportatorii iliciți pentru a-i atrage în procesul de transportare a călătorilor, iarăși făgăduindu-le că nu vor fi sancționați”, susțin transportatorii.
Deși spun că sunt amenințați, transportatorii reiterează că nu vor renunța la protestul programat pentru perioada 27-19 februarie și vor sista circulația rutelor intrurbane și interraionale.
Precizăm că, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a declarat anterior că nu înțelege revendicările transportatorilor și menționa că ei riscă să fie sancționați dacă nu vor efectua cursele prevăzute în orar.
„Eu ce am auzit este că ei vor ca situația în transport să rămână la fel, să nu facă rutele, să nu dea bilete călătorilor, să nu îmbunătățească parcul de microbuze, (…) nu vor aparate de casă (…) Este inacceptabil ca să fie suspendată activitatea, iar șoferii să nu iasă la traseu. Îi îndemn să asigure oamenii cu transport. Vom interveni cu ANTA, inclusiv cu sancțiuni, dacă va fi nevoie”, declara ministrul Andrei Spînu.
La rândul său, ANTA anunța că transportatorii care vor protesta riscă amenzi, dar și retragerea autorizației. Sancțiunile ar putea ajunge la 22.500 de lei.
Până la publicarea știrii, instituțiilor și organizațiilor vizate în declarația transportatorilor nu au venit cu o reacție publică.

