Un magazin de flori și tablouri pe numere din Capitală a fost spart pentru de două ori în decurs de patru zile.
Din imagini se poate observa că în amblele cazuri magazinul a fost jefuit de tineri.
Primul caz a avut loc în seara de 8 Martie, chiar sub nasul vânătoarei.
Un tânăr a venit la magazin să procure două buchete de flori pentru mama sa. După ce vânzătoarea i-a prezentat cele mai scumpe buchete, așa cum a solicitat clientul, acesta a ales două și a mers cu ele la portbagajul automobilului său, menționând că imediat revine să le achite, însă în loc să revină, acesta a urcat la volanul automobilului cu cele două buchete de flori în valoare de 1.500 de lei.
Peste patru zile, în data de 12 martie, în jurul orei 04:36, magazinul a fost spart pentru a doua oară. De data aceasta în florărie a dat buzna un tânăr care a pătruns în interior după ce a spart geamul ușii de la intrare.
Al doilea individ a plecat din magazin cu un mai multe tablouri și cu un ursuleț de pluș.
„Iată în așa societate noi trăim. Primul individ deja a fost găsit, cu el ne vom vedea în judecată. După ce în comentarii ați susținut furtul, iată că a venit și un alt candidat să fure tablouri și un urs”, a declarat proprietara magazinului.
Ofițerul de presă Svetlana Scripnic ne-a spus că ambele cazuri au fost înregistrate, iar oamenii legii întreprind măsuri pentru a reține pe cel de-al doilea tânăr, identitatea căruia deja a fost stabilită.
Reamintim că acest magazin a mai fost jefuit și în luna octombrie 2023. Atunci un tânăr a spart geamul ușii de la intrare și a fugit cu câteva tablouri sub braț.

