Analistul politic, Igor Boțan, susține că reformarea sistemului justiției eșuează din cauza unor interese corporative și a modului în care pretendenții își justifică averile. Potrivit analistului politic, de la declararea independenței, țara noastră tot încearcă să reformeze sistemul justiției, însă fără succes.

“Noi vedem ce se întâmplă în domeniul justiției. Sunt interese corporative și această reformă atinge aceste interese. Noi vedem reacțiile de răspuns, nimeni nu are experiență. De la declararea independenței noi suntem la a șasea etapă a reformei justiției. Cinci sau patru anterioare practic s-au prăbușit. Ei pot crește cu rădăcini în multe lucruri, dar reforma lui Nagacevschi a spus așa: dacă există voință politică, politicul prin formula de stabilire a Consiliului Superior a Magistraturii și a Procurorului îi poate gâdila și o face acum. Noi vedem că cea mai mare problemă nu e legată de competențele lor, ci de modul în care își justifică averile”, a precizat Igor Boțan, la emisiunea De Facto de la GRT.

Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului, Președinției, PAS sau Ministerului Justiției, nu au comentat aceste declarații.

telegram

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.