Un tânăr din raionul Leova a fost condamnat la 5 ani și trei luni de închisoare, după ce acum un an a îmbătat și violat o minoră de doar 14 ani. Sentința a fost pronunțată joi, 28 martie, de magistrații Judecătoriei Cimișlia.
Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs la începutul lunii aprilie 2023, când inculpatul se deplasa cu automobilul prin sat și a observat la stație o minoră cu care anterior a discutat pe rețele sociale. Individul s-a apropiat de fata și a încercat să discute cu aceasta, însă ultima a declarat că se grăbește acasă.
La un moment dat, tânărul i-a smuls telefonul din mână și i-a spus că îl va întoarce doar atunci, când minora va merge cu el. Fata a strigat după ajutor, însă în acel moment în preajmă nu se afla nimeni. Astfel, ea a acceptat și a urcat în automobil.
Ulterior, cei doi s-au deplasat în satul vecin, unde au servit băuturi alcoolice cu alți doi cunoscuți ai inculpatului. Timp de trei zile, fata se afla la domiciliu împreună cu inculpat, fiind lipsită de posibilitatea de a părăsi casa.
La data de 4 aprilie, tânărul i-a permis fetei să plece. Ajunsă acasă, ea a povestit totul mamei sale care și a alertat Poliția.
Fiind audiată, minora a declarat că nu cunoaște dacă a întreținut sau nu un raport sexual, din motiv că se afla în stare de ebrietate. Totuși, în urma expertizei au fost depistați spermatozoizii care aparțin inculpatului.
În cadrul ședinței de judecată, inculpatul și-a recunoscut integral vina, menționând că în aceste trei zile a avut loc un singur raport sexual.
Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Comrat în termen de 15 zile.

