Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, susține că Ana-Maria, tânăra însărcinată din Orhei, care a fost omorâtă, a ieșit „pe propriile picioare” din casa individului care a răpit-o. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

„Ce pot spune cu siguranță e că ieșirea din casa suspectului a fost pe picioarele ei, până la mijlocul de transport”, a notat Cernăuțeanu.

„O mare parte din detaliile anchetei nu le pot oferi pentru că dosarul este în gestiunea Procuraturii, cea care conduce urmărirea penală. Orice informație furnizată ar putea periclita mersul urmăririi penale.

Procesul de documentare nu s-a limitat doar la analiza imaginilor video și a descifrărilor conversațiilor telefonice. În primele zile, căutările au avut loc în municipiul Orhei, ulterior, reieșind din datele pe care le aveam, am trecut în raionul Telenești. Anumite circumstanțe arată că persoana a gândit unele acțiuni și a avut unele intenții, asta ne dă o anumită bănuială rezonabilă. Dar este o bănuială rezonabilă, nu o constatare.

Toate camerele video ridicate sunt cu imagini de noapte, acțiunile ilegale au avut loc în timpul nopții, de aceea calitatea imaginilor nu era cea mai performantă. Au fost verificate toate fântânile, gropile, săpăturile. A fost un volum de lucru enorm”, a spus șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

unimedia.info

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.