Deși în ultimii ani se tot vorbește despre progres din perspectivă socială și economică țara noastră degradează. Astfel de opinie a fost exprimată de expertul în comunicare Vitalie Dragancea comentând evoluția evenimentelor.
“Noi astăzi confruntăm un gen de decepție, pentru ca în ultimii 3 ani noi avem mesajul integrării europene pe masă de rând cu mesajul combaterii corupției, vorbim despre progres pe acest vector, pe de altă parte din perspectiva socială și economică țara degradează și cetățenii nu simt progrese. De asta apare o confuzie”, a declarat Dragancea la emisiunea “De Facto” de la GRT.
Totodată, Dragancea a menționat că de la liberalizarea regimului de vize Moldova nu a avut un progres sitemic pe această cale.
“Astăzi s-au uitat emoțiile acelea pentru că de atunci RM nu prea a avut un progres sistemic. Probabil, noi atunci în 2014 am avut niște așteptări foarte mari și ele au fost umbrite de competiția politică sau mai degrabă războiul pe intern pe care îl avem, iar astăzi suntem în cu totul alte circumstanțe”.
Mai mult, expertul în comunicare a subiniat că “statutul de țară candidat a fost un rezultat politic și nu unul meritat”.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Parlamentului, Parlamentului sau Președinției, nu au comentat declarațiile lui Vitalie Dragancea.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

