Există riscuri reale ca prezența la referendum să fie mai mică de o treime, afirmă expertul în drept constituțional, Teodor Cîrnat la emisiunea De Facto de la GRT.
“Fiecare om o să decidă în cabina de vot, dar noi trebuie să cunoaștem real că cetățeanul RM este activ și participativ la democrație, dar nu că a fost influențat de cineva să spună că nu veniți la referendum”.
La sfârșitul anului trecut, președintele Maia Sandu a solicitat organizarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Parlamentul a modificat și Codul Electoral, astfel încât acesta să poată avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.
Modificarea legislativă a stârnit numeroase critici din partea opoziției. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au contestat această decizie, iar pe 22 martie 2024, Curtea Constituțională a răspuns că referendumul poate avea loc concomitent cu un scrutin.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale CC, PAS, Parlamentului sau Președinției, nu au comentat declarațiile lui Teodor Cîrnaț.

