Vremea extremă face ravagii în ţările din vestul Europei. În Italia, în timp de oraşele din sud se topesc la 35 de grade, în nord, ploile torenţiale au provocat pagube însemnate. Au fost închise drumuri, magazine şi şcoli, iar sute de oameni au fost evacuaţi.
Un adevărat dezastru, asta au lăsat în urmă furtunile din nord-vestul Italiei. Inundațiile au făcut prăpăd – zeci de autobuze şi maşini distruse, acoperişuri perforate de grindină şi magazine avariate. În Veneto este cod roşu, iar în Verona autorităţile au descoperit cadavrul unei persoane, ucise de vijelie.
Sute de oameni au fugit din case pentru a se salva
În localităţile din apropiere de Milano, situaţia e critică. Parcările şi străzile s-au transformat în lacuri, iar supermarketurile au fost inundate. Sunt magazine unde apa trece de glezne. În altele, vitrinele şi rafturile au fost distruse de viitură, iar în urmă a rămas o mare de noroi. În doar câteva ore a plouat cât pentru două săptămâni, spun meteorologii.
Sute de localnici au fost nevoiţi să fugă din case pentru a se salva. Pompierii au salvat bătrâni şi oameni imobilizaţi în bărci pneumatice. În unele locuri, apa e până la brâu.
Giuseppe Sala, primarul orașului Milano: La nord de Milano, unde s-a construit mult, terenul este clar afectat de intervenţia omului şi nu absoarbe apa. Muncim încă de noaptea trecută.

