Trei bărbați din Hîncești au fost reținuți de polițiști și mascații „Fulger”, fiind bănuiți de huliganism agravat. Potrivit Procuraturii Generale, în cadrul perchezițiilor efectuate, de la domiciliul unui făptuitor au fost ridicate două arme.

Conform datelor prezentate, cei trei, aflându-se la terasa unui local din raion, au snopit în bătaie o persoană, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, aceștia au revenit. În timp ce victima se afla inconștientă pe masă, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta.

Procurorii vor înainta demersuri de aplicare a măsurii preventive, arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile în privința persoanelor reținute.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

deschide.md