Un accident grav s-a produs în stânga Nistrului. Un bărbat de 43 de ani a fost lovit mortal de un automobil, iar șoferul autoturismului a fugit de la fața locului. Oamenii legii l-au găsit pe conducătorul auto acasă, dormind. Acesta a spus că nu-și amintește nimic.
Potrivit presei din stânga Nistrului, accidentul s-a produs astăzi, 22 mai, pe un drum național din raionul Dubăsari, în jurul orei 05:00.
Șoferul unui automobil de un model necunoscut a lovit un pieton, un bărbat în vârstă de 43 de ani, și a fugit de la fața locului.
Victima a fost descoperită de un alt șofer care trecea pe autostradă în jurul orei 06:00. Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital. Totuși, medicii nu l-au putut ajuta cu nimic și acesta a decedat.
Oamenii legii au început căutările șoferului care a comis accidentul și a fugit de la locul faptei. La scurt timp, într-o gospodărie din Dubăsari, a fost depistat un automobil de model VAZ-2102 cu deteriorarea caracteristică a capotei. Proprietarul mașinii dormea în acel moment. Acesta a spus că nu-și amintește nimic despre cele întâmplate.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

