Proprietarii unui apartament din sectorul Buiucani al Capitalei au rămas fără construcţia neautorizată prin care au încercat să îşi extindă locuinţa. Se întâmplă după ce autorităţile au fost sesizate chiar de către vecinii familiei, astfel, serviciile specializate au intervenit şi au demolat construcţia. 

Potrivit preturii Buiucani, cazul a avut loc pe strada Vasile Lupu : ” Responsabilii au efectuat o verificare detaliată a situației și a constatat existența unor construcții neautorizate care afecta siguranța și confortul locatarilor dar și acapararea neautorizată a terenului public. Responsabilii din cadrul preturii, de comun cu serviciile specializate au desfășurat o acțiune amplă de constatare, amendare, stopare și inițiere a procedurilor de demolare a construcțiilor neautorizate, executate de unii locatari la blocul comun de locuințe.”

În conformitate cu legislația în vigoare, a fost întocmit proces-verbal pentru încălcarea normelor urbanistice și de construcții.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.