O grupare criminală care se ocupa cu comercializarea drogurilor pe teritoriul orașului Florești a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală din Strășeni. Liderul grupului a fost arestat.
Potrivit informațiilor, timp de două luni, activitatea liderului grupării și a unui membru activ a fost documentată de oamenii legii. Este vorba de doi bărbați cu vârsta de 47 și, respectiv, 49 de ani, originari din raionul Florești.
Oamenii legii au stabilit că figuranții au pus la cale această afacere în anul 2023, începând să cultive și să vândă droguri de tip marijuana unui grup restrâns de persoane.
„Liderul grupării și-a atribuit rolul de a cultiva plantele de marijuana la domiciliul său, în grădina casei, după care le ambala și le realiza pe teritoriul orașului Florești, prin intermediul altor complici.
Astfel, la sfârșitul lunii mai curent, oamenii legii au desfășurat mai multe percheziții în Florești. La domiciliul liderului grupării, precum și la complicele acestuia au fost depistate și ridicate droguri de tip hașiș și marijuana, dar și 170 de plante de canabis bine îngrijite și crescute în ghivece camuflate în ograda casei de locuit”, comunică Poliția.
Liderul grupării a fost plasat în arest pe un termen de 30 de zile, iar complicele său este cercetat în stare de libertate. Pentru acțiunile lor, bărbații riscă închisoare de la cinci la zece ani.

