Un moldovean în vârstă de 28 de ani, originar din localitatea Radoaia, raionul Sîngerei, a murit vineri înecat în apele unui lac din Paris, Franţa. Apropiaţii cer ajutor oamenilor cu suflet mare pentru a putea repatria cadavrul tânărului.

Potrivit presei locale, tragedia s-a produs vineri seară în lacul Neaufles-Saint-Martin, lângă Gisors (Eure). Tânărul de 28 de ani a intrat să se scalde, iar la un moment dat, nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă. 17 pompieri au fost mobilizaţi pentru salvarea acestuia, însă din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru el.

Circumstanțele înecului, deocamdată, rămân necunoscute.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

newtv.md