Executivul nu va anunța cât a plătit artiștilor care au cântat la cele trei concerte dedicate Zilei Independenței. Secretarul general al Guvernului, Artur Mija, a precizat că există clauze contractuale care nu permit dezvăluirea acestor informații.

În discuții cu jurnaliștii, oficialul a ezitat să numească și artistul care a primit cea mai mare remunerare, invocând același motiv – prevederile din contract. Aceeași justificare o au autoritățile, când sunt întrebate de ce televiziunea națională nu a difuzat în direct evenimentul integral.

„Onorariile nu sunt făcute publice. Există clauze contractuale care interzic acest lucru”, a explicat Mija.

Concertul de pe 27 august 2024 a fost difuzat de către postul public de televiziune, până la prestația Irinei Rimes inclusiv. Singura artistă care nu a apărut live la televizor a fost suedeza Loreen, iar Guvernul a invocat înțelegerile stabilite în contract.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

realitatea.md