Politicienii care mizează pe diasporă la alegerile prezidențiale nu o să mai aibă același succes pe care l-au avut la alegerile precedente, a declarat fostul președinte al CC, Dumitru Pulbere la emisiunea “De Facto” de la GRT. Potrivit juristului, diaspora a rămas dezamăgită de actuala guvernare care le-a făcut diferite promisiuni și nu le-a realizat.
“Politicienii care au mizat pe diasporă nu o să mai aibă același succes pe care l-au avut. Diaspora a rămas dezamăgită față de acei politicieni care le-au făcut diferite promisiuni și nu s-au executat niciuna. Mai mult ca atât, după cadrul legal votat de Parlament sunt niște restricții impuse împotriva cetățenilor moldoveni care activează în diasporă. Ei nu se mai uită așa orbește cum au făcut-o la alegerile precedente”.
Comisia Electorală Centrală a anunțat că până în prezent pentru votul prin corespondență s-au înregistrat peste 660 de persoane. Cele mai multe solicitări sunt din SUA – peste 370 și Canada – peste 170.
Reamintim că alegerile pentru funcția de președinte și referendumul constituțional pentru integrarea europeană a Republicii Moldova vor avea loc în aceeași zi – la 20 octombrie.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Parlamentului, Președinției sau Guvernului nu au comentat aceste declarații.

