Poliția de Frontieră informează că a depistat mai multe permise de conducere cu indicii de falsificare la punctele de trecere a frontierei Tudora și Leușeni. Incidentele au fost consemnate pe sensul de intrare în Republica Moldova, iar declarațiile persoanelor implicate sugerează o practică de obținere ilegală a acestor documente contra unor sume de bani.
La PTF Tudora un cetățean turc de 26 de ani, aflat la volanul unui autoturism personal a prezentat un permis de conducere pretins a fi emis de autoritățile din Turcia. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat prezența indicilor de falsificare. Într-un alt incident înregistrat la PTF Leușeni, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare asupra unui cetățean moldovean de 24 de ani, pasager pe o rută ocazională „Franța-Moldova”.
În timpul controlului de nivelul doi, a fost descoperit un permis de conducere moldovenesc cu semne de falsificare.Tânărul a recunoscut că a cumpărat permisul cu 400 de euro. Aceeași procedură a fost aplicată și în cazul unui cetățean moldovean de 20 de ani, pasager pe ruta „Germania-Moldova”, care se afla în posesia unui permis de conducere moldovenesc falsificat. Persoana a recunoscut că a obținut documentul prin intermediul rețelelor de socializare, plătind suma de 250 de euro.
Documentele au fost ridicate și vor fi supuse unei expertize criminalistice în laboratorul IGPF. În conformitate cu prevederile Codului Penal al Republicii Moldova, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false se pedepsește cu amendă în mărime de la 750 la 950 de unități convenționale, cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 3 ani.

