Politiștii vor organiza filtre, dar şi alte controale, în mod special, în zonele unde s-au produs tragedii.

Reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică (INSP) avertizează că numărul de accidente ar putea creşte în preajma sărbătorilor de iarnă. De aceea, atenţionează toţi participanţii la trafic să fie vigilenţi când pornesc la drum.

Ultimele tragedii pe şoşele demonstrează încă odată că unii şoferi sunt iresponsabili şi ignoră regulile de circulaţie rutieră. Potrivit statisticii, doar in 2024 a crescut cu patru procente numărul morţilor şi răniţilor în accidentele rutiere în comparaţie cu perioada similară a anului trecut.

„Cauzele comiterii accidentelor rutiere rămân neschimbate. Este vorba despre viteza necorespunzătoare condițiilor de drum, adormirea la volan, neacordarea priorităţii pietonilor, schimbarea direcţiei de deplasare şi nu în ultimul rând, conducerea în stare de ebrietate. Iresponsabilitatea e în fiecare caz din aceste 1.925 de accidente rutiere”, a menționat Grigore Uzun, şeful adjunct al INSP.

Reprezentanţii Poliţiei avertizează că în perioada sărbătorilor de iarnă s-ar putea produce mai multe accidente, când numărul maşinilor din trafic va fi mult mai mare. Astfel, vor fi sporite controalele pe șosele. La rândul lor, șoferii susţin că autorităţile ar trebui să vină cu soluţii de lungă durată pentru a trage la răspundere anumiți conducători auto.

Politiștii recomandă şoferilor să nu urce băuţi la volan, să nu conducă cu viteză excesivă şi să echipeze maşina cu tot ce este necesar atunci când pornesc la drum lung.

point.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.