Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a înregistrat, în perioada 16 – 22 decembrie, 4.629 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (61%).
Datele indică o creștere cu 1,4% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu peste 34% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent.
Potrivit unui comunicat al ANSP, în perioada menționată, au fost înregistrate 40 de cazuri de gripă sezonieră. Din numărul total, 38 sunt raportate în municipiul Chișinău și două la Comrat.
Cazurile au fost raportate la persoane care fac parte din următoarele grupe de vârstă:
0-4 ani -11 cazuri,
5-14 ani – 17 cazuri,
15-29 ani – trei cazuri,
30-64 ani – opt cazuri
persoane cu vârsta trecută de 65 ani – un caz.
„Datele indică o creștere de cinci ori în comparație cu săptămâna precedentă și o descreștere cu 18,4% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent”, precizează specialiștii.
De menționat că începând cu 30 septembrie până pe 22 decembrie au fost înregistrate 58 de cazuri de gripă, 55.186 de cazuri de IACRS și 5.247 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.
La fel, membrii ANSP anunță că pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 28 de cazuri de COVID-19 (inclusiv șase în regiunea transnistreană), fiind o creștere de două ori comparativ cu săptămâna precedentă.
„În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate zece cazuri”, comunică specialiștii.
În context, ANSP reiterează importanța respectării măsurilor de igienă personală (spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse) și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.
„Aceste măsuri, combinate cu vaccinarea, oferă cea mai bună protecție împotriva gripei și a altor infecții respiratorii”, se arată într-un comunicat al Agenției.

