În capitală au fost raportate trei cazuri de boala Lyme, cauzată de mușcătura de căpușă. Potrivit șefului adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială (DGAMS) din cadrul Primăriei Chișinău, Vladimir Bolocan, pacienții sunt copii și primesc tratament în condiții de ambulatoriu.
În acest context, autoritățile municipale atenționează cetățenii să fie precauți și să se odihnească doar în spațiile verzi amenajate corespunzător.
„Cu „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” am avut discuții, știu că ei prelucrează spațiile verzi împotriva căpușelor, dar este vorba doar de zonele amenajate. Din păcate, populației îi place să se retragă în zone discrete și mai puțin amenajate, unde lucrătorii de la Spații Verzi nu pot ajunge cu acea dezinsecție împotriva căpușelor. De aceea, recomandăm populației să utilizeze doar spațiile autorizate și amenajate în sensul odihnei și plimbatului”, a precizat Vladimir Bolocan în cadrul ședinței Primăriei din 12 mai.

