Directorul și directorul adjunct al sanatoriului „Speranța” din Vadul lui Vodă au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de mai multe cauze de corupție. Potrivit CNA, în cauza penală sunt vizați și 12 agenți economici.

Conform datelor prezentate, conducerea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice şi persoanelor cu dizabilităţi sus-menționat, dar și un intermediar, sunt cercetați în mai multe dosare de corupere pasivă, trafic de influență și delapidarea averii străine cu folosirea situației de serviciu în procesul de achiziții publice.

Șefii sanatoriului, aflat în subordinea Ministerul Muncii și Protecției Sociale și finanțat din bugetul de stat, ar fi implementat o schemă infracțională de pretindere sistematică a mijloacelor financiare ce nu li se cuvin cu sume cuprinse între 10 000 de lei și 40 000 lei – bani destinați fraudării licitațiilor publice pentru achiziționarea diferitor bunuri și servicii în beneficiul instituției.

De asemenea, conducerea sanatoriului nu a încasat în contabilitatea instituției mijloace financiare, percepute de la persoanele fizice pentru tratamentul de recuperare balneo-sanatorială – bani care ulterior erau repartizați și utilizați în scopuri private.

Astfel, directorul și directorul adjunct al sanatoriului, precum și intermediarul se află în custodia CNA, iar toate acțiunile procesual-penale au loc sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău.

deschide.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.