Un biciclist a decedat pe loc după ce a fost lovit de un automobil marca Toyota. Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs în satul Sărăteni, raionul Telenești, vineri, 20 iunie.
Din primele cercetări, Poliția a stabilit că un conducător auto, aflat la volanul unei Toyota, a lovit un biciclist care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, având bicicleta de mână.
Poliția se află la fața locului și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

