Schema de șantaj pusă la cale de un deținut din Penitenciarul de la Lipcani, care a cerut unei femei suma de 1000 de euro pentru a nu publica imagini intime cu aceasta pe rețelele de socializare, a fost dejucată de oamenii legii.

Potrivit unui comunicat, pușcăriașul a făcut cunoștință cu victima pe rețelele de socializare. După ce a amăgit-o pe femeia de 31 de ani, originară din Drochia, că va face o familie cu ea, a convins-o să-i trimită poze și videoclipuri scurte în care femeia, aflată peste hotare, apare în ipostaze intime.

Ulterior, bărbatul a amenințat-o că va publica imaginile pe internet dacă aceasta nu îi va plăti 1000 de euro. Individul i-a oferit chiar și un termen pentru a transmite banii.

În urma intervenției oamenilor legii, o femeie, complice cu deținutul, a fost reținută în flagrant, în timp ce primea 10 mii de lei de la mama victimei. În continuare, polițiștii au efectuat percheziții și în celula pușcăriașului.

Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă până la 10 ani de închisoare și amendă de până la 117 500 de lei.

deschide.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.