24 de persoane au rămas fără vacanțele promise, după ce o femeie de 41 de ani, administrator al unei agenții de turism din Chișinău, ar fi încasat bani pentru pachete turistice care nu au existat niciodată.

Potrivit procurorilor, între septembrie 2024 și iulie 2025, femeia ar fi convins clienții să-i dea sume considerabile în numerar, prezentând oferte „avantajoase” de călătorii. În realitate, promisiunile nu au fost respectate.

Prejudiciul total depășește 1,8 milioane de lei. Până acum au fost identificate 24 de victime, însă anchetatorii cred că numărul lor ar putea fi mai mare.

Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar urmărirea penală continuă pentru identificarea tuturor celor implicați și recuperarea banilor.

Autoritățile îndeamnă persoanele păgubite să se adreseze organelor de drept și le reamintesc cetățenilor să verifice atent credibilitatea ofertelor înainte de a face plăți.

realitatea.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.