Pompierii lucrează în continuare pentru stingerea incendiului de la depozitul de pe șoseaua Muncești din Chișinău. La fața locului sunt 19 autospeciale și 75 de salvatori, care lucrează pentru lichidarea completă a focului.
Pentru a asigura continuitatea intervenției, în această dimineață a fost efectuată rotația efectivului, fiind ridicate pe alertă și gărzile de rezervă.
Laboratorul Experimental Antiincediar investighează circumstanțele producerii incendiului. După stingerea totală, specialiștii vor stabili focarul și cauza probabilă a izbucnirii.
Din fericire, IGSU precizează că flăcările au fost localizate și nu există pericol de extindere.

