Actuala guvernare, reprezentată de PAS, nu pare să aibă resursele și capacitățile necesare pentru a guverna eficient și pentru a promova reformele esențiale. De această părere este directorul Intellect Group, Ian Lisnevschi. Potrivit acestuia, modificările legislative controversate, cum ar fi cea referitoare la deținuții pe viață, și lipsa unei informări corecte pun în pericol țara.

„Acest caz demonstrează ceea ce am discutat pe parcursul a patru ani de guvernare PAS: că aceasta este o forță politică care nu dispune de capacități, resurse umane sau resurse strategice pentru a guverna. Presupunem că doamna Olesea Stamate a modificat legea privind deținuții pe viață care pot ieși în libertate, dar întrebarea se pune și pentru ceilalți deputați care au votat legea. Deputații PAS care au susținut această modificare au citit legea? Ce putem aștepta de la o țară în care în parlament sunt persoane care au declarații foarte aprinse, dar nu citesc și nu se informează cu privire la legi? Este imposibil ca, sub o astfel de guvernare, să devenim membri ai Uniunii Europene”, a declarat Lisnevschi la emisiunea De Facto de la GRT.

Până la momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Parlamentului sau Administrației prezidențiale nu au comentat public aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube