Centrul Simon Wiesenthal, într-o scrisoare trimisă duminică, a cerut președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, să înlăture două monumente instalate în Chișinău în cinstea „antisemiților români fanatici și colaboratorilor naziști”, care „comemorează evenimente care au dus la… ucideri în masă”.
Primul monument este un bust instalat recent la Chișinău, pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”. Îl înfățișează pe fostul prim-ministru al României Octavian Goga, care a adoptat legi prin care a privat de cetățenie o treime din evreii țării și care a cofondat Partidul Național Creștin, care a purtat zvastica pe emblema sa și a comis acte de violență antisemite – „un antisemit notoriu”, a declarat directorul Centrului pentru Afaceri Est-Europene, dr. Efraim Zuroff, scrie The Jerusalem Post.
Din motivele de mai sus, guvernul român a înlăturat recent bustul lui Goga, a mai spus Zuroff.
Al doilea monument, pe care dr. Zuroff îl numește „extrem de ofensator”, se află în Parcul Valea Morilor din Chișinău. Face parte dintr-un memorial mai mare dedicat „eliberării” Basarabiei și Bucovinei de Nord de către armata română, eveniment în timpul căruia 150.000 dintre cei 205.000 de evrei din Basarabia de atunci au fost uciși.
De menționat că adresarea Simon Wiesenthal a fost publicată astăzi de prestigioasa publicație Jerusalem Post, care a amintit că, în 1941, soldații detașamentelor germane de exterminare „Einsatzgruppen” și forțele române au executat în masă evrei din Basarabia, în special locuitori din Soroca, satul Căpreni și din satele învecinate, precum și din Ucraina.
La momentul scrierii acestei știri, serviciile de presă ale Președinției și PAS nu au comentat declarațiile din scrisoarea respectivă.