Primăvara își croiește drum în grădinile din nordul Republicii Moldova încă din ianuarie. Primii ghiocei au început să înflorească și deja și bucură ochii oamenilor.
„În Moldova noi avem aproximativ 20 de specii de ghiocei. Noi, moldovenii, ne bucurăm de ea, simbolizează gingășie, inocență, o speranță, însă sunt țări care nu o agrează. În Marea Britanie el simbolizează moartea. El este o plantă care se numește științific Galanthus, din 1753, și sunt foarte multe specii”, a povestit Rodica Condruc, locuitoarea satului Funduri Vechi.
Specialiștii spun că vremea neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului a bulversat natura.
„Temperaturile sunt cu mult mai mari decât erau zece, douăzeci de ani în urmă. Creșterea temperaturilor este o consecință a proceselor de încălzire globală, despre care se discută și pe care o știm cu toții: emanarea gazelor cu efect de seră. Din acest motiv, avem o dezvoltare și o creștere grăbită comparativ cu perioada precedentă. Nu este normal, deoarece, odată ce se încep procesele de creștere, în cazul de față – înflorirea în această perioadă când nu este normal pentru plante – vorbim despre un stres fiziologic”, a declarat Boris Boincean, academician, directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”.
Mâine, vremea în R. Moldova se va menține rece, cu temperaturi negative. În weekend, vremea se încălzește ușor.

