Guvernul Slovaciei a ordonat suspendarea achiziționării vaccinurilor împotriva COVID-19 până la finalizarea unei evaluări a siguranței lor de către Academia Slovacă de Științe.

La o conferință de presă susținută miercuri, 23 aprilie, premierul slovac Robert Fico a declarat că, în baza unui acord din 2023 semnat de Guvernul precedent, Slovacia urmează să mai primească 300.000 de doze de vaccin anti-COVID, în valoare de aproximativ 5,7 milioane de euro, relatează eurointegration.com.ua cu referire la reuters.com.

Decizia de a suspenda achizițiile de vaccinuri a fost luată de cabinetul de miniștri al Slovaciei la recomandarea antivaccinistului Peter Kotlár, pe care Fico l-a numit responsabil pentru revizuirea politicilor privind combaterea pandemiei.

„Avem o expertiză a unui specialist înregistrat, care susține că vaccinurile utilizate în Slovacia conțineau un nivel extrem de ridicat de ADN și substanțe care nu erau menționate de producător pe ambalaj”, a anunțat Fico.

„Prin urmare, decizia de a nu le accepta și de a nu plăti (pentru dozele rămase), până când nu vom avea mai multe informații, este una corectă”, a adăugat el.

point.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.