Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că pe teritoriul țării s-a înregistrat încă un focar de gripă aviară. De această dată este vorba despre zona satului Mitoc din raionul Orhei.

Comisia pentru Situații Excepționale a fost întrunită, în regim de urgență, pentru aprobarea planurilor de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară.

Astfel, au fost instituite zone de protecție și zone de supraveghere, unde medicii veterinari desfășoară recensământul exploatațiilor de animale și evaluarea stării de sănătate a efectivelor de păsări.

ANSA anunță că, în ultimele două săptămâni, au fost înregistrate și șase focare de gripă aviară în fauna sălbatică. Specialiștii îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să le țină în interiorul curților și la observarea semnelor clinice să anunțe imediat personalul veterinar.

De asemenea, ANSA vă îndeamnă să procurați păsări din exploatații autorizate, însoțite de certificate veterinare în original. La fel, se recomandă evitarea cărnii, ouălor și produselor de origine animală din spații neautorizate sau din unități de comerț stradal ilicit.

voceabasarabiei.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.