Un caz tragic a avut loc în sud-vestul Indiei, în orașul Bangalore, unde 11 persoane și-au pierdut viața, iar cel puțin 30 au fost rănite în urma unei busculade în masă.
Tragedia s-a produs în apropierea unui stadion, în timpul celebrării echipei locale Royal Challengers, care câștigase recent meciul de cricket din Indian Premier League. Mii de fani au dorit să participe la parada victoriei, ignorând avertismentul transmis anterior de poliția din Bangalore, care îndemnase populația să rămână acasă din cauza riscului de busculadă, transmite Euronews.
Stadionul avea o capacitate de 32.000 de locuri, dar peste 200.000 de fani s-au adunat în zonă, potrivit autorităților locale. Imaginile publicate pe rețelele sociale arată panica generalizată din mulțime. Poliția a fost nevoită să intervină cu forța pentru a restabili ordinea.
Printre victime se află și un copil, iar mai mulți răniți se află în stare gravă. Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, și-a exprimat condoleanțele față de victimele tragediei, calificând cazul drept „sfâșietor”.