Reprezentanții partidului “Șansă” au comentat situația de la liceul „Dimitrie Cantemir” din satul Vasieni, raionul Ialoveni, unde profesorii, elevii și părinții au intrat în grevă generală, după ce Direcția Generală Educație Ialoveni, a decis să desființeze clasele a X-a.
Interdicția, de care e vorba, a afectat Liceul „Dimitrie Cantemir” din satul Vasieni, raionul Ialoveni. Decizia a fost semnată de Direcția de Învățământ al raionului.
“Ea a stârnit nedumerire în rândul profesorilor, întrucât cu trei zile mai devreme Consiliul raional Ialoveni a decis să lase dreptul liceului de a decide să înscrie sau nu elevii în clasa a X-a pentru anul de studii 2023/24. Corpul didactic a luptat pentru acest drept toată vara. În caz contrar, dacă un liceu nu are clase de a X-a, își pierde statutul de liceu.
În același timp, sătenii i-au susținut pe profesori. Mai ales acei părinți care doresc să-și vadă copiii cu atestat, eliberat de instituția de învățământ din localitate. Ei au cerut autorităților să permită înscrierea în clasa a X-a. Acum se dovedește că sforțările lor au fost în zadar?
Profesorii și părinții au fost aduși la temperatura de fierbere, au luat decizia de a intra în grevă și de a suspenda procesul de învățământ, deoarece problema nu putea fi rezolvată în alt mod. Impasul s-a iscat din cauză că autoritățile locale s-au alăturat profesorilor și părinților, iar direcția de învățământ raională s-a subordonat ministerului”, a declarat serviciul de presă al partidului „Șansă”
Potrivit formațiunii politice, pentru minister este „importantă reducerea cheltuielilor pentru întreținerea instituțiilor de învățământ. Probabil, pentru a face pe plac factorilor de la FMI”.
“În mod evident, Ministerul nu ia în calcul frământările profesorilor, elevilor sau părinților. Pentru minister este importantă reducerea cheltuielilor pentru întreținerea instituțiilor de învățământ. Probabil, pentru a face pe plac factorilor de la FMI.
Paradox: în unele țări, în școală poate învăța doar un singur elev, în Moldova, însă, poate fi închisă ușor o clasă, sau chiar o școală întreagă”, au adăugat aceștea.
Până în momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale Ministerului Educației și ale Guvernului nu au comentat declarația partidului “Șansă”.

