În zona de centru a țării persistă ceață, informează Poliția Republicii Moldova. Astfel, șoferii sunt îndemnați să fie atenți.
„Vizibilitatea în astfel de condiții scade considerabil. Vă recomandăm să manifestați atenție sporită în timp ce șofați și nu efectuați manevre fără să vă asigurați”, este mesajul Poliției.
Pentru astăzi, meteorologii anunță o zi mai stabilă, fără precipitații, însă cu pericol de înghețuri. Vântul va sufla din sud-vest de la slab până la moderat.
Noaptea temperatura va oscila în general între +3°C și +8°C, cu pericol major de îngheț la suprafața solului și local în aer cu intensitatea de -1..-3°C. Ziua temperatura va oscila între +13°C și +18°C.

