Individul de 65 de ani din raionul Hîncești, reținut anterior pentru că și-ar fi violat nepoata de doar cinci ani, va ajunge pe banca acuzaților, se notează într-un comunicat al Procuraturii Generale.
Potrivit materialelor cauzei, violul s-ar fi produs pe data de 31 ianuarie, în jurul orelor 15:00. Poliția a fost sesizată de mama fetei pe 2 februarie. Femeia le-a spus oamenilor legii că pretinsele acțiuni ar fi avut loc în timp ce ea era la magazin, iar copila rămăsese acasă cu bunicul.
Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat.
Dacă acesta va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.