Un bărbat de 41 de ani este cercetat penal de autorități după ce a urcat beat la volan și a încercat să mituiască inspectorii de patrulare. Cazul a fost documentat în această dimineață în raionul Cantemir.
Potrivit IGP, în apropierea localității Pleșeni, un echipaj al Direcției patrulare Sud din cadrul INSP a stopat pentru verificǎri un Volkswagen. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat o concentrație de 0,65 mg/l.
Pentru a nu fi tras la răspundere, șoferul a încercat să mituiască polițiștii. Deși a fost avertizat despre consecințele acestor acțiuni, bărbatul a lăsat în mașina de serviciu a Poliției 750 de euro.
Ca urmare, la fața locului a fost solicitat grupul operativ pentru documentarea cazului și fixarea probelor.