În cadrul unei emisiuni de la N4, agricultorii Sergiu Ștefanco și Alexandru Brînză au fost întrebați dacă este adevărată legenda potrivit căreia, în 2021, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate, cei din conducerea PAS, fiindu-le recunoscători agricultorilor pentru susținerea acordată, le-au promis câteva locuri în lista electorală, apoi funcția de ministru al Agriculturii și fotolii de secretari la Ministerul Agriculturii, ca până la urmă acest lucru să nu se întâmple.
“Este adevărat. De când a fost acea întâlnire, mă gândeam, va fi necesar să spun public acest lucru sau nu. Aici e nevoie de un pix și o hârtie, pentru că au fost mulți pași și atâta manipulare, ei de atunci spun minciuni, aceiași actori care mint și acum, ne-au mințit și atunci.
Înainte de alegeri, am fost invitați la sediul PAS de Igor Grosu. Atunci a venit propunerea: „Noi vă propunem, în Legislativul următor, nu la coadă și nu umplutură pe listă, ne dați o listă, noi o analizăm, facem filtru și vă spunem cine sunt integri și ar merita să fie pe listele PAS”. Au fost multe discuții. Sunt și poze de la acea întâlnire, probabil sunt și video. Noi am fost sceptici, nu ne-am așteptat la așa o propunere, nimeni nu avea o dorință mare de a se implica în politică, mai ales pe listele PAS. Dar, propunerea s-a luat în serios, au fost alese niște persoane, au fost verificate, după care au venit mesaje de la Andrei Spînu: „Ne pare foarte rău, dar nu putem face ce a propus Igor Grosu, pentru că avem niște neînțelegeri pe intern”. Apoi ne-au zis să dăm candidatură de ministru, care la fel nu a mers. Ce ține de secretari de stat, ne-au zis: „Uitați de această întrebare, e bătut în cuie, voi vă consultați și propuneți persoane”. E clar cu ce s-a terminat epopeea”, a declarat Alexandru Brînză.
Deocamdată, cei vizați în știre nu au venit cu o reacție publică la aceasta declarație.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.