Prin ordinul primarului orașului Burgas, Dimitar Nikolov, în municipiu a fost instituită stare de urgență, până pe 6 octombrie, din cauza ploilor torențiale. În localitățile inundate din municipiul Țarevo au fost evacuați locuitorii.
Primarul a declarat că, dacă va fi necesar, se va organiza evacuarea în zonele cele mai afectate de precipitațiile abundente. Măsura a fost introdusă din cauza inundațiilor din Burgas, cartierul Pescăresc, satul Marinka și zona de vile Cernicite. Potrivit stației hidrometeorologice, în această zonă de vile au căzut peste 250 l/mp de precipitații în ultimele 12 ore. Podul de acolo s-a prăbușit, iar accesul a fost blocat, relatează bnr.bg.
În municipiul Țarevo a fost declarată stare de dezastru din cauza cantităților record de precipitații. În doar trei ore, în satul Izgrev au căzut 410 l/mp, iar în Țarevo – 235 l/mp. Au fost închise drumurile dintre localitățile Lozenec, Țarevo și Izgrev, precum și șoseaua care leagă Țarevo de Malko Târnovo. „Nu există victime sau persoane rănite. Toți locuitorii din zonele potențial periculoase au fost evacuați. La fața locului au fost luate măsuri preventive. În unele localități din municipiu sunt întreruperi de energie electrică”, a declarat pentru BNR primarul Marin Kirov.
Procesul educațional a fost suspendat în municipalitățile Țarevo, Primorsko și Sozopol, precum și parțial în Burgas, pentru a reduce riscurile de deplasare ale elevilor.
Străzile inundate și copacii căzuți îngreunează circulația și la Plovdiv. Despre arbori doborâți de furtună și ambuteiaje pe drumuri se raportează și din regiunile Ruse, Razgrad și Varna.

