În cadrul emisiunii „De Facto” difuzată de la GRT, doctorul habilitat în drept internațional Alexandru Burian a comentat implicarea unor personalități culturale în listele electorale ale partidului PAS. Burian a exprimat un punct de vedere critic față de această strategie electorală, considerând-o superficială și lipsită de substanță reală.

„Ei au multe de spus și nimic de realizat. Cu regret,” a declarat Burian, referindu-se la artiștii și persoanele publice care se regăsesc pe listele electorale.

Potrivit lui, aceste personalități sunt atrase în campania electorală în speranța că vor aduce voturi, dar rolul lor real în procesul decizional va fi unul nesemnificativ.

„Dacă ne întoarcem la întrebare: de ce acum încearcă? Încearcă să-i invite cu speranța că vor aduce voturi. Ce va fi mai departe? Sunt de acord cu Ion Suruceanu, care a spus că acum îi invită, dar după alegeri nici nu-i vor mai asculta, chiar dacă vor veni cu propuneri.”

Până la momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Parlamentului și Președinției nu au comentat aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube