Președintele Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, nu a adus nicio declarație nouă, susține Alexandru Cuznetov, doctor în drept și avocat, în cadrul emisiunii „DeFacto” de la GRT.
Potrivit lui Cuznetov, președinta continuă aceeași retorică cu care publicul este obișnuit de decenii.
„Ceva nou, doamna Maia Sandu nu a spus nimic. După cât îmi amintesc eu, începând de la declararea suveranității, nu a independenței, ci a suveranității în anul 1990, în Republica Moldova s-a vorbit mereu doar despre un singur lucru: spaima că vor veni tancurile rusești. Și această frică a marcat fiecare etapă istorică, încă de când Republica Moldova și-a declarat independența și există până în prezent”, a declarat Cuznetov.
Avocatul atrage atenția și asupra efectului psihologic al acestui discurs:
„Există o întrebare importantă – care este scopul acestui discurs? Cel mai important este nivelul psihologic – dacă îi spui unui om de multe ori «fii atent, pericol, pericol», acesta ajunge să se obișnuiască cu acest pericol”.
La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului, Președinției și PAS nu au comentat public aceste declarații.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

