Opt persoane cu funcții de răspundere de la “Regia Transport Electric Chișinău” au fost suspendate din funcție pe durata anchetei, în cazul accidentului tragic de vineri, din sectorul Ciocana al capitalei, când o fetiță de 12 ani a fost călcată mortal de un troleibuz, pe o trecere de pietoni. Despre asta a anunțat, astăzi, primarul Capitalei la ședința săptămânală a Primăriei. Totodată, edilul a cerut Ministerului de Interne și Parlamentului să se autosesizeze pe marginea acestui caz și să elaboreze legi, prin care să fie pedepsiți mai dur șoferii nedisciplinați.