Echipele de asistență medicală urgentă au acordat săptămâna trecută primul ajutor medical la 13907 de cetățeni, inclusiv la 2114 copii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), pe parcursul săptămânii, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 3560 de pacienți cu urgențe cardiovasculare, urmate de 2116 boli respiratorii, 1881 patologii neurologice și 1060 de urgențe traumatologice.
În aceeași perioadă, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit la 229 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale, 51 cu infarct miocardic și 50 de persoane, inclusiv la patru copii, care s-au ales cu diverse traumatisme în urma accidentelor rutiere produse pe traseele țării.
Tot săptămâna trecută, de ajutorul medical prespitalicesc au mai beneficiat 32 de persoane cu urgențe toxice, printre care 14 cu intoxicații medicamentoase, patru cu monoxid și bioxid de carbon și patru cu intoxicații alcoolice. Totodată, la Serviciul AMUP au parvenit 45 de solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, dintre care la 15 persoane cu combustii, inclusiv la nouă copii.