Polițiștii au întocmit zeci de procese verbale în mai multe regiuni ale țării persoanelor care au purtat panglica „Sfântul Gheorghe”, a precizat pentru Radio Moldova șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit acestuia o parte dintre acestea au fost identificate, iar altele sunt încă documentate.
Șeful Inspectoratului General al Poliției a mai subliniat că oamenii legii au monitorizat ordinea publică atât la Marșul Victoriei, la care au participat reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, cât și la Marșul Regimentul Nemuritor, organizat de reprezentanții Partidului Șor.
„Amenzi aplicate au fost doar în măsura posibilităților acolo unde acest lucru a putut să se realizeze. Au fost, inclusiv, întocmite procese verbale de constatare, în unele cazuri persoanele au fost citate, în alte cazuri persoanele au fost fixate pentru identificare. Noi am lucrat pe toată țara. Informațiile încă se acumulează de colegi, dar sunt în jur de 100 de constatări. Marea orientare a fost ca să nu scăpăm lucrurile de sub control aici la Chișinău, în rest a fost ceea ce se întâmplă în fiecare an”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Amintim că, anterior, Viorel Cernăuțeanu a anunțat că persoanele care vor purta panglica „Sfântul Gheorghe” riscă o amendă între 4500 și 30 de mii de lei.