Blocul politic „Victorie”, constituit pentru a se opune guvernării actuale din Moldova, a organizat la Moscova un congres de anvergură al susținătorilor și al activului din Moldova. La eveniment a fost prezentă și diaspora din Rusia, în total au fost aproximativ 4.000 de participanți.

„Doar ca o mare familie putem construi împreună un viitor bogat și prosper. Urmează să ne suflecăm mânecile și să luptăm pentru ziua de mâine. Pentru că, după 20 octombrie, vom avea fie beznă, fie răsărit. Lansăm o bătălie pentru referendum. Ei vor face campanie, iar noi vom duce o bătălie. Și vom câștiga această bătălie”, a declarat Ilan Șor, președintele blocului politic «Victorie», în cuvântul său de salut.

„E timpul să punem punctul pe «i». Casa noastră, marea noastră Moldovă este în mare pericol. În țara noastră a fost instaurat un regim dictatorial. Da, astăzi ne aflăm în Rusia, la Moscova, pentru că la noi acasă cârmuiesc serviciile speciale străine. Pentru că este periculos să ne exprimăm opinia sinceră acasă. Pentru că trădătorii care au preluat puterea au modificat legea, potrivit căreia orice critică la adresa lui Sandu te face trădător de patrie”, a adăugat bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul.

Participanții la congres au remarcat că Patria se află acum într-o situație extrem de periculoasă. Autoritățile impun calea integrării europene, care va duce țara la o și mai mare ruinare și sărăcie. Dacă Moldova va adera la UE, este garantat că se va confrunta cu o scădere a competitivității produselor moldovenești, cu suprimarea identității naționale și cu impunerea unui cod cultural netradițional.

„Ne dăm seama că lupta va fi dificilă. Dar toți cei care se află în această sală trebuie să înțeleagă – nu luptați de dragul politicii, ci pentru a putea trăi în țara voastră natală. Despre ce fel de Europă îndrăznește să vorbească Maia Sandu, dacă în țara noastră și acum toaletele pentru copii din școli și grădinițe se află afară? De o astfel de Europă nu avem nevoie”, a comentat deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Marina Tauber.

În cadrul reuniunii moldovenilor, ca o contramăsură a fost discutată dezvoltarea relațiilor dintre Moldova și Rusia, care se bazează pe respect reciproc și păstrarea identității naționale. De asemenea, potrivit participanților, țara are nevoie vitală de o sinergie cu țările frățești din UEEA. Doar apropierea de partenerii tradiționali și consacrați în timp va conduce țara spre prosperitate și va debloca potențialul său în toate domeniile-cheie – agrar, economic, științific, cultural și altele.

„Vom salva Moldova noastră de regimul bolnav al lui Sandu. Înainte ne așteaptă o încercare importantă și periculoasă – referendumul pentru integrarea europeană. Dacă vor câștiga, vor folosi rezultatele acestui referendum pentru a justifica oricare dintre acțiunile lor. Ei vor omorî complet agricultura și vor împinge țara noastră în război”, a  menționat Evghenia Guțul.

În cadrul congresului a fost prezentat noul proiect al ONG-ului „Eurasia” privind recrutarea ambasadorilor prieteniei între popoare. Aceștia vor contribui la transformarea Eurasiei într-un spațiu intercontinental unificat al păcii.

„ONG-ul „Eurasia” face astăzi tot posibilul pentru a reînvia marea noastră familie eurasiatică, marea Uniune Eurasiatică. Deja aproximativ 400 de tineri – din Moldova, Armenia, Uzbekistan, Tadjikistan, Kazahstan, Belarus și alte țări au venit în Rusia în cadrul diferitelor programe”, – a declarat președintele Consiliului ONG-ului „Eurasia”, Aliona Arșinova.

„Am ajuns la o înțelegere cu ONG-ul „Eurasia” că în Moldova vor fi trimiși 50 de mii de ambasadori ai prieteniei între popoare. Aceștia vor trebui să informeze fiecare cetățean al Republicii Moldova despre ce este UEEA și UE. Pentru ca ei să cunoască tot adevărul și să nu audă doar basmele Maiei Sandu de pe ecranele televizoarelor”, a adăugat Ilan Șor.

La congres au luat cuvântul experți din diferite țări, care, de asemenea, consideră că integrarea europeană este o cale păguboasă pentru Moldova.

„Moldovenii sunt un popor pașnic, muncitor, ospitalier. Suntem o mare familie. Și nu avem nevoie de niciun NATO să se folosească de tinerii noștri în calitate de carne de tun.

Rădăcinile noastre sunt în spațiul eurasiatic”, a declarat Ivan Jeleapov, fost angajat al Ministerelor Energiei și Economiei din Moldova.

„Moldova este o țară unică și ar trebui să fie o punte de legătură între Vest și Est. Acesta este marele său destin istoric”, a declarat Tudor Afanasov, președintele Camerei de Cooperare Economică și Culturală dintre Rusia și România.

„Moldova nu are niciun viitor în Europa. Vi se vor da indicații ce să faceți. Nu veți avea dreptul de a alege”, a adăugat fostul deputat al Consiliului Municipal Daugavpils, Iurii Zaițev.

„Dacă s-ar organiza acum un referendum în Italia cu privire la ieșirea din UE, 90 la sută ar vota cu plăcere pentru”, au remarcat cântăreții italieni din duetul Duo BACIO, Dimitri și Robi.

Mai multe inițiative importante au fost, de asemenea, adoptate de majoritatea celor reuniți la congres. În special, blocul politic „Victorie” va lupta pentru păstrarea limbii moldovenești, va pune capăt discriminării diasporei rusești în cadrul votului prin corespondență și va solicita mărirea numărului de secții de votare pe teritoriul Federației Ruse.

Până la ora redactării știrii, serviciile de presă ale Parlamentului, Guvernului, Administrației Prezidențiale sau PAS nu au comentat în spațiul public aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

partidulsor.com