Federația Sindicală Sănătatea din Moldova nu susține decizia șefului Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), Iurie Crasiuc, de a concedia 40 de angajați pensionari. Mai mult, comitetul sindical din cadrul instituției vizate a emis un aviz negativ în acest sens chiar în primele zile de scandal. Precizările au fost făcute de președintele Federației Sindicale Sănătatea, Aurel Popovici, pentru Realitatea.md.

Aurel Popovici susține că comitetul sindical din cadrul CNAMUP a solicitat explicații de la Iurie Crasiuc în legătură cu această decizie scandaloasă.

„Nu vedem un motiv de desfacere a contractului individual de muncă cu persoanele care sunt cu vârstă de pensionare pentru că nu vedem care este motivul de a desface contractul. A fost întrebată administrația CNAMUP dacă au alte candidaturi, vin tineri să lucreze în locul pensionarilor? Răspunsul a fost nu, nu au. Astfel, peste două săptămâni, oamenii se vor trezi că nu mai au un loc de muncă, întrucât au fost preavizați de pe acum despre desfacerea contractelor de muncă. Administrația poate concedia oameni și fără avizul sindicatelor. Totuși, conform legii, organigrama și Regulamentul instituțiilor se aprobă o dată în an, înainte de începerea anului. În această situație, din câte am înțeles eu, este deja a treia oară, ceea ce contravine legislației”, susține Popovici.

Președintele federației susține că a primit toate demersurile angajaților care cer ajutor. Acestea sunt în curs de examinare.

„Îmi asum responsabilitatea să am o discuție cu șeful CNAMUP, domnul Iurie Crasiuc, ca să pun în discuții aceste probleme și să vedem care ar fi posibilitatea de a face ceva pentru oamenii aceștia. Poate li se propun alte posturi de muncă. Probabil, în urma acestei discuții, vom apela și la fondatorul instituției, la doamna ministră a Sănătății, Ala Nemerenco. Acum nu ar fi corect să vorbim cu doamna ministră, neavând un dialog cu domnul Crasiuc. Reieșind din discuții, decizia le aparține anagajaților, la ce măsuri vor apela. Următorii pași? Bine, s-ar putea recurge și la o grevă japoneză în sistemul de urgență, dar și la alte activități care nu sunt interzise prin lege”, a conchis președintele federației.

Amintim că șeful CNAMUP, Iurie Crasiuc, a expediat către sindicate o scrisoare prin care anunță că vrea să concedieze 40 de angajați ai instituției, pentru că aceștia și-au atins vârsta de pensionare. Din listă vedem că fără muncă riscă să rămână cel puțin 13 medici, șefi de servicii, paznici și șoferi.

Sindicatele au venit deja cu un răspuns prin care au precizat că sistemul de sănătate se confruntă cu o criză de specialiști, iar persoanele care se regăsesc în lista de concediere au o reputație ireproșabilă.

Ministrul Sănătății a publicat un mesaj pe contul său de Facebook, după scandalul în care s-a pomenit CNAMUP, precizând că „toți acești 40 aveau funcții în aparatul administrativ, din ei 27 cadre nonmedicale, nimeni din ei nu lucra pe ambulanță, și cel mai important, majoritatea erau rude de gradul I sau II cu toată șefia veche a CNAMUP, mulți din ei nici nu se prezentau la serviciu”.

realitatea.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.