Publicistul Valeriu Reniță, comentând recentele declarații ale deputatului Marina Tauber cu privire la posibilele provocări la frontiera cu regiunea transnistreană, a spus că acestea „pornesc de la premise reale”, dar că trebuie „tratate egal și cu mare atenție”, indiferent de cine le face – reprezentanții guvernării sau ai opoziției.

„Lucrurile acestea nu pot fi neglijate. Și eu aș vrea atunci să avem atitudine egală față de toate declarațiile acestea. Nu că una e a Marinei Tauber, dar alta e Maiei Sandu. Haideți să le luăm pe toate.  <…> Dar eu cred că trebuie tratate egal cu mare atenție, pentru că ele amenință securitatea țării și securitatea cetățenilor noștri”, a declarat Reniță, în cadrul emisiunii „TEMA” de la „Primul în Moldova” care difuzează pe internet.

Un alt invitat al emisiunii, ex-ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a amintit că asemenea mesaje au fost pornite de „guvernare, la o anumită etapă”, remarcând că este nevoie de declarații de consolidare.

„Eu aștept de la guvernare, în primul rând, de la guvernare declarații de consolidare a societății și nu de radicalizare”, a spus Nagacevschi.

Mai mult, în opinia sa, prin declarațiile președintelui Maia Sandu despre „situația excepțională din justiție” se generează haos și panică printre agenți economici.

„După care ceri cetățenilor ca ei să plece și să lucreze și să nu vină la proteste. Da care lucru? Unde să se ducă la lucru în condițiile în care tu sperii investitorii, și ei nu vin să investească și cetățeanul nu-și poate găsi un loc de lucru. Asta este o problemă care se generează anume de la sistemul guvernamental al Republicii Moldova”, consideră Nagacevschi.

Până la difuzarea acestei știri, declarațiile lui Valeriu Reniță și Fadei Nagacevschi nu au fost comentate de serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului, Președinției.

youtube