Doi ofițeri de investigație, unul din cadrul Direcției investigații Centru a Inspectoratului Național de Investigație al Inspectoratului General al Poliției și altul fost angajat al Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție Chişinău, au ajuns pe banca acuzaților pentru săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă. Aceștia au pretins, acceptat şi primit bani pentru a nu documenta comerțul neautorizat, potrivit Procuraturii Anticorupție.

Cauza penală a fost pornită în august 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza autosesizării.

Potrivit unui comunicat la Procuraturii Anticorupție, cei doi ofițeri de investigație, sub pretextul de a nu documenta comerțul neautorizat, realizat de către persoane de etnie romă, au pretins, acceptat şi primit, prin intermediul unui cetațean, de la comercianți, 27.000 de lei. De asemenea, unul dintre cei doi ofițeri, sub același pretext, a pretins, acceptat și primit prin intermediul aceluiași cetațean, de la alți cetățeni de etnie romă, 750 de euro.

Cei doi nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

PA precizează că unul dintre cei doi ofițeri se află în arest preventiv, care expiră la 8 martie 2024. În privința celui de-al doilea ofițer a fost aplicată măsura de constrângere obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau instanță.

Aceștia riscă o pedeapsă sub formă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

jurnal.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.