În ultimele 24 de ore, 31 de cetățeni străini au primit refuz de a intra pe teritoriul R. Moldova. Totodată, în perioada menționată, polițiștii de frontieră au identificat 30 de încălcări, inclusiv 10 treceri ilegale ale frontierei, trei încălcări ale regimului zonei de frontieră și două documente de călătorie falsificate. De asemenea, au fost declanșate 60 de consemne, vizând 54 de persoane și șase mijloace de transport, dintre care una a fost ridicată.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 54 812 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 28 684 de traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 32 365, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 22 447.

Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 24 235 de traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 16 570 de treceri și alte 14 007 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 14 007 traversări persoane;
PTF Leușeni –  7 565 de traversări persoane;
PTF Sculeni – 5 471 de traversări persoane;
PTF Otaci – 4 693 de traversări persoane;
PTF Cahul – 4 539 de traversări persoane;
PTF comun Palanca – 4 184 de traversări persoane.

De asemenea, au fost înregistrate 15.041 traversări de către cetățenii ucraineni, dintre care 7.521 au fost pe sensul de intrare în Republica Moldova. Dintre acestea, 1.915 au fost treceri ale minorilor ucraineni.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

deschide.md